top of page

 



Intuiţia se manifestă la absolut toţi indivizii, dar în grade diferite, fiind influenţată de o multitudine de factori. Factorul genetic ocupă, se pare, cea mai mare pondere.
Contextul psihologic favorabil manifestării intuiţiei are ca suport renunţarea la restricţiile logice, nonconformismul şi încrederea deplină în şansele explorarii perspectivelor.  Ceva  lapidar, insoţit de sentimentul intrinsec al unei evidenţe absolute, pe cât  de subiectivă, pe atat de indubitabilă petru cel care o trăieşte.
De la intuiţie la citit gânduri sau mutat obiectele cu puterea minţii,  este totuşi o cale foarte lungă. Fiecare dintre noi, dispunem de însuşiri psihokinetice, în stare latentă. Din păcate, nu ştim (mai corect spus - ”am uitat”) să le accesăm. Există câteva exerciţii care se pot constitui într-un antrenament mental pentru practicarea acestor capacităţi latente. N-ar fi realist să credem că, în urma lui oamenii vor fi capabili să-şi parcheze maşina, doar cu puterea minţii. Dar, ar fi un prim pas către descoperirea şi accesarea în mod responsabil, a unor abilitaţi carora, societatea, nu le-a acordat o foarte mare atenţie. Dacă mă întrebaţi pe mine, le-aş introduce în programa şcolară. ”Asta ar mai lipsi!” ar spune, cu obidă, mulţi dintre sceptici. Iată un exemplu pentru dezvoltarea lor.
Să ne amuzăm cu un exerciţiu:
Alegeţi un interval de timp în care să nu fiţi deranjaţi. Concentrarea este elementul cheie în trezirea acestor calităţi aflate în stare latentă. Alegeţi un obiect şi fixaţi-vă privirea asupra lui. Încercaţi să nu vă  ”forţaţi” ochiul. Doar priviţi-l, golindu-vă mintea de orice fel de gânduri. Dacă mintea dumneavoastră are tendinţa să fugă pe alte planuri, îndreptaţi -vă calm, relaxat, in nou atenţia către obiect. Totul trebuie sâ decurgă lin, fără tensiuni, fără să vă forţaţi în vreun fel. Pare simplu dar, majoritatea oamenilor, nu se pot concentra nici măcar un minut asupra obiectului, fără să le fie perturbată atenţia. Exerciţiul dă roade atunci cănd reuşiţi  să vă focusaţi mintea asupra obiectului(fără alte gânduri) preţ de minimum cinci minute sau mai mult. După ce v-aţi însuşit foarte bine această tehnică de concentrare, urmează exerciţiul propriu-zis. Alegeţi un creion cu suprafeţele rotunde, line, care se poate rostogoli uşor în plan orizontal.  Aşezaţi creionul pe  o suprafaţă netedă, perfect plană şi alegeţi-vă  o poziţie cât mai comodă. Asiguraţi-vă că este complet nemişcat. Apoi, priviţi obiectul. Încercaţi să-i simţiţi energia. Unii oameni se concentrează mai uşor având ochii deschişi, iar alţii lucrează mai bine cu ”ochii minţii”. Dacă aţi reuşit să stabiliţi un contact energetic între dumneavoastră si obiect(dacă simţiţi energia obiectului), înseamnă că sunteţi pe drumul cel bun. Exploraţi din plin această energie. Simţiţi cald sau rece? Uşor sau greu? Familiarizaţi-vă cât puteţi de mult cu aceste noi percepţii. Apoi, conturaţi mental, imaginea obiectului într-o nouă poziţie.
Dacă nu reuşiţi ”din prima” să mişcaţi creionul, nu fiţi descurajaţi. Sunt foarte, foarte puţini cei care reuşesc acest lucru. Nu abandonaţi prea uşor această tehnică, veţi fi surprinşi de beneficiile ei, în sens mai larg.- Alina Neagu

ARHIVĂ

© 2023 by SAMANTA JONES

bottom of page